Abrogarea recursului compensatoriu – între necesitate și capital politic

Context

Guvernul Orban a anunțat, la începutul acestei săptămâni, intenția de a-și angaja răspunderea în Parlament, pe o serie de legi din domeniul justiției, în joc fiind siguranța națională și stabilitatea sistemului judiciar. Abrogarea recursului compensatoriu reprezintă punctul central al modificărilor propuse și susținute de liberali, acesteia adăugându-se prorogarea termenelor pentru pensionarea anticipată a magistraților și trecerea de la completuri de doi judecători, la unele formate din trei. În același timp, deputații PSD au ales să dezbată, în procedură de urgență și cu intenția de adoptare, proiectul de abrogare a recursului compensatoriu.

Ne rezumăm, astăzi, la a discuta exclusiv despre această angajare a răspunderii Guvernului, în Parlament, în contextul normei privind recursul compensatoriu și despre ceea ce putem numi o adevărată întrecere a partidelor parlamentare, în încercarea de a abroga cât mai repede respectiva normă.

Recursul compensatoriu, pe scurt

Odată cu intrarea în vigoare a Legii care tratează recursul compensatoriu ( nr. 169/iulie 2017), considerată de inițiatori a fi în parametrii și recomandările impuse de CEDO, majoritatea covârșitoare a societății civile s-a poziționat împotriva respectivei norme. La o simplă analiză, fundamentată de ultimele statistici ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, putem deduce și care a fost principalul motiv al reacției sociale – până în prezent, au fost eliberați din închisoare, pe baza recursului compensatoriu, nu mai puțin de 22,000 de deținuți, sute dintre aceștia recidivând. În schimb, la o analiză mai aprofundată a corpusului Legii 169/2017, se observă că ceea ce a condus la o situație de nesiguranță a cetățenilor nu este legea în ansamblul său, ci nuanța unei prevederi – situația în care deținuții unui pavilion pot fi eliberați pe baza recursului compensatoriu în cazul în care minimum o celulă din totalul acestora nu respectă condițiile necesare traiului zilnic al deținuților, mulți dintre aceștia fiind eliberați deși aveau condiții decente.

Nu vom intra în detaliile Legii, tratate adesea de juriști, rezumându-ne la a înțelege de ce PSD, PNL (inclusiv cabinetul Orban) și USR încearcă, în această săptămână, să urgenteze dezbaterile pentru inițiativa privind abrogarea recursului compensatoriu, trecând peste faptul că Legea, în forma inițială, atentează la siguranța națională.

PNL și USR despre abrogarea recursului compensatoriu

În cazul PNL și al Guvernului Orban, precum și în cel al parlamentarilor USR, premisele sunt destul de clare, indiferent dacă țin de credințe personale referitoare la cum ar trebui tratate eliberările în administrația penitenciarelor, ori pur și simplu de obținerea capitalului politic. Amintindu-ne declarațiile vehemente ale celor două partide referitoare la recursul compensatoriu și la reformarea legilor justiției, decizia acestora de a nu aduce astfel de modificări ar fi scăzut considerabil capitalul de imagine și electoral al celor două partide, mai ales în contextul a doi ani electorali importanți.

Factorul surprinzător nu este poziția actuală a PNL și USR, ci decizia Guvernului Orban de a-și angaja răspunderea în Parlament față de legile anterior menționate, printre care și recursul compensatoriu. În condițiile în care cabinetul liberalilor a primit votul de încredere al parlamentarilor cu foarte puține voturi peste numărul necesar, putem considera că Ludovic Orban încearcă să își joace cartea norocoasă, cu riscul de a pierde unul dintre cele mai mari realizări ale PNL de după perioada interbelică – Guvernul. Amintim, aici, că din punct de vedere procedural, angajarea răspunderii Guvernului în Parlament este, în fond, o altă metodă de legiferare a acestuia, pe lângă ordonanțe. Diferă de ordonanțe prin faptul că o angajare a răspunderii se realizează atunci când pachetul de legi este atât de important încât nu poate aștepta trecerea prin Parlament, nici măcar prin procedură de urgență. Și totuși, ulterior angajării răspunderii, parlamentarii pot depune o moțiune de cenzură împotriva cabinetului, existând șansa ca acesta să fie demis. Luând în considerare nr. de voturi (240) cu care Ludovic Orban și-a asigurat conducerea Guvernului, o eventuală angajare a răspunderii acestuia, ar putea însemna, în proporție covârșitoare, demiterea sa. În plus, instabilitatea politică din Parlamentul acestui moment – un ALDE lipsit de reacții, USR în două tabere în urma alegerilor prezidențiale și un Pro-România plin de disensiuni – nu ar putea asigura același rezultat favorabil liberalilor, ca în momentul investirii Guvernului. Însă, potrivit ultimelor declarații ale premierului, Orban ar putea renunța la acest tip de legiferare guvernamentală, numai în condițiile în care deputații aprobă, în plenul de miercuri, proiectul abrogării recursului compensatoriu.

PSD – o mișcare strategică?

În acest sens, o ultimă discuție trebuie să fie îndreptată către decizia membrilor Comisiei juridice din Camera Deputaților de a debloca dezbaterea acestuia, la scurt timp după anunțul lui Ludovic Orban privind angajarea răspunderii. Astfel, Comisia juridică a decis emiterea unui raport de aprobare pentru proiectul abrogării recursului compensatoriu, ulterior dezbaterilor dintre membrii comisiei și ministrul Cătălin Predoiu. În acest caz, putem vorbi, fără doar și poate, despre o mișcare strategică, pur electorală a social-democraților, aceștia deținând și conducerea comisiei. Rămâne de văzut, în schimb, ce decizie va lua plenul Camerei Deputaților, for decizional pentru respectivul proiect, în ședința stabilită a avea loc la 4 decembrie (a.c.). O numim mișcare strategică odată pentru că recursul compensatoriu, în forma actuală, a fost inițiat de PSD, fiind neobișnuit, ca la puțin timp după ce a intrat în vigoare, aceiași inițiatori să considere oportună abrogarea normei. În al doilea rând, trebuie luate în considerare și declarațiile social-democraților din ședința Comisiei juridice, care au avut ca punct comun două idei: (1) prin recursul compensatoriu ne asumăm normele europene privind condițiile din penitenciare și deci, nu putem renunța la el, și (2) faptul că eliberările apărute ca urmare a recursului compensatoriu nu sunt datorate acestei norme ci, mai degrabă, deciziei instanțelor care au ales să elibereze respectivii deținuți.

Pentru a conchide, amintim declarațiile ministrului Predoiu, conform cărora Ministerul Justiției pregătește un proiect referitor la dispozițiile tranzitorii, în cazul abrogării recursului compensatoriu (dispozițiile normei de abrogare se vor aplica retroactiv celor care sunt condamnați/judecați până la momentul abrogării), urmat apoi de o discuție cu CEDO, absolut necesară pentru ca administrația penitenciarelor să fie în concordanță cu normele europene. Așadar, rămân de observat și diseminat, în viitor, deciziile politice următoare, cu privire la recursul compensatoriu, dacă aceste acțiuni vor îmbunătăți sau nu condițiile din penitenciare și dacă vor soluționa problema eliberărilor masive care au periclitat siguranța cetățenilor.

Ana-Maria Anghel, Issue Monitoring